Copiii de la Centrul de Zi Cornești au descoperit lumea fluturilor la befly.ro Garden
🦋 Joi, 9 iulie 2026, beneficiarii de la Centrul de Zi pentru Copii Cornești au vizitat befly.ro Garden, unde au descoperit fascinanta lume a fluturilor. Copiii au admirat numeroase specii exotice și s-au bucurat de o experiență inedită, primind felii de portocale pentru a atrage fluturii și a-i observa de aproape. La finalul vizitei, au luat masa la un restaurant, unde au exersat și bunele maniere, îmbinând astfel recreerea cu învățarea. Următoarea activitate din cadrul programului va avea loc joi, 16 iulie 2026, când copiii se vor bucura de o plimbare cu vaporașul pe Lacul Bicaz, iar apoi vor descoperi istoria și bogăția apelor minerale în cadrul unei vizite la Muzeul Apei Minerale din Borsec.
Primăria Comunei Miroslava va continua să sprijine copiii din medii defavorizate, investind în experiențe care le aduc bucurie, cunoaștere și încredere în propriul potențial!