STAGING
0232.295.680 contact@primaria-miroslava.ro

Anunț privind al doilea atelier participativ pentru Parcul Ezăreni, programat pe 10 august

Autor Primăria Comunei Miroslava
Anunț privind al doilea atelier participativ pentru Parcul Ezăreni, programat pe 10 august

ATELIER PARTICIPATIV NEB #2 PRIVIND PARCUL EZĂRENI

🌳 Consultarea pentru Parcul Horpaz–Ezăreni continuă. Următorul atelier participativ: 10 august, ora 18, pe amplasamentul viitorului parc

Proiectul viitorului Parc Ezăreni a stârnit un interes deosebit în rândul comunității, iar numărul mare de răspunsuri și propuneri transmise prin intermediul formularului online ne arată cât de important este acest proiect pentru dumneavoastră.

Pentru ca fiecare opinie să fie analizată cu atenție, iar toate răspunsurile primite să poată fi centralizate și integrate în materialele de lucru, atelierul participativ următor va fi programat pentru 10 august 2026, așa încât să avem timpul necesar pentru a pregăti o analiză completă și relevantă a propunerilor comunității, iar discuțiile din cadrul următoarei întâlniri să pornească de la nevoile și prioritățile exprimate de cât mai mulți locuitori în formularele scrise și cele online.

În cadrul atelierului vor fi prezentate concluziile primului eveniment participativ, desfășurat pe 23 iulie 2026, precum și principalele idei rezultate din formularele completate de comunitate. Vom discuta despre modul în care propunerile referitoare la protejarea naturii, mobilitate, sport, recreere, siguranță, accesibilitate și spații pentru evenimente pot fi reflectate în viitorul proiect.

📅 Data de desfășurare: 10 august 2026, ora 18:00 📍 Locul desfășurării: intrarea în viitorul parc, platoul dinspre strada Iazului - barieră

Le mulțumim tuturor celor care au completat formularul și care s-au implicat în acest proces. Interesul ridicat confirmă faptul că proiectului pentru Amenajare parc agrement și spațiu verde în satul Horpaz va fi construit prin dialog, împreună cu oamenii care îl vor folosi.

Vă invităm să participați la următorul atelier și să contribuiți la conturarea unui parc frumos, sustenabil, incluziv și adaptat nevoilor comunității!